Am bagat-o pe Rodica la adapost si am inceput, din nou, calatoritul cu mijloacele de transport in comun, eterna mea muza.
De data asta ma aflu in tramvaiul 7 (Baza 3-Tudor-Tg.Cucu-Piata Unirii-Canta). Pe traseul lui aduna diversi oameni cu diverse ocupaii. De data asta a adunat elevi de la diverse scoli. Eu m-am urcat in Piata Unirii si, de-acolo pana la Bariera Tigarete, unde am coborat, am fost martor la confruntarea eterna: copii neinstruiti, dezinteresati de scoala, captivati de invataturile maestrului Guta, fara vreo reminescenta de minim bun simt (sunt optimist si cred ca a existat vreodata asa ceva), se confrunta cu baietii cu ochelari, care inca dezbateau o lucrare pe care tocmai o dadusera.
Nu va imaginati filme cu karate, confruntarea e doar verbala, insa ma face sa ma simt prost, sa ma simt rusinat fata de oamenii care nu au niciun fel de problema cu “primitivii”, nu le raspund la provocari (pt ca nu se cade sa faci show in tramvai), nu le ofera satisfactia de a se considera remarcati din multime (mai mult decat sunt deja…la modul negativ).
Cred ca ma consider unul din cei care au avut prea mult bun simt intotdeauna, cei care ieseau ultimii din tramvai ca sa lase toti batraneii sa se ingramadeasca si sa se sperie crezand ca vor ramane blocati in usa si vor fi captivi in “colosul de metal” (ca sa parafrazez o anume publicatie cotidiana de mare succes) pentru inca o statie.
Pentru voi, “tocilarii”, ridic cupa. Inmultiti-va!
